miercuri, 21 noiembrie 2007

Quo Vadis, presa botosaneana?

Astazi am avut parte de un moment existential extrem de penibil. Ajunsă intr-o scoală unde intentionam sa descopar mai multe pentru un nou articol de fond al paginii de invatamant, am aflat ca directorul lipseste, dar e disponibila directoarea educativa. O cunoasteam si am vrut, in prima faza, sa evit intalnirea, pentru ca nu ma incanta deloc intrebarile legate de vechiul meu loc de munca. N-am reusit sa ma fac nevazuta din cauza amabilitatii excesive a secretarei, care o anuntase deja ca o cauta un ziarist. A venit, s-a uitat lung la mine si mi-a spus: "Tu, ziarist? Saraca....". De mult nu m-am mai simtit atat de penibil. M-am rasucit pe calcaie si am vrut sa plec si sa nu ma mai intorc niciodata. M-a apucat de umeri si m-a oprit, m-a invitat in birou unde am baut o gura de apa si incet - incet, mi-am revenit.
Numai ca intrebarile au ramas. De ce "saraca..." pentru un om care scrie? Ce cred restul botosanenilor despre jurnalisti? Ca sunt niste calici care nu au gasit un job mai bun si bat pe la usile semenilor? Sau niste spagari cu buzunarele vesnic larg deschise... Mama mea a fost unul dintre putinii, daca nu chiar singura, care a spus cu mandrie in anii dinainte de 2000, cand am lucrat tot in presa, ca sunt jurnalist. E o meserie in care, eu cel putin, imi folosesc buna parte din creier (si stau destul de bine cu IQ-ul), cunostinte acumulate din toate domeniile, bune maniere s.a.m.d. In plus, descopar lumea, atat cat se lasa ea descoperita la Botosani, caut partea frumoasa a lucrurilor si incerc, prin ceea ce scriu, sa-mi determin semenii sa gandeasca pozitiv...
E o munca nu doar decenta, ci si una pe care o pot face foarte putini. Jurnalistica e un domeniu cu "multi veniti, extrem de putini ramasi", pentru ca e o meserie dificila, pe care o continui doar daca iti place si crezi in ea. E posibil sa mai am de trait momente precum cel de zi, dar o sa incerc sa fiu mai pregatita pentru ele. Azi n-am fost si am clacat...

Niciun comentariu: