sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Sărbătorile de iarnă la etniile botoşănene

* Puţine zone din ţară se pot lăuda cu o mixtură etnică atât de complexă precum cea existentă în judeţul Botoşani. Odată cu trecerea timpului, unele etnii s-au lăsat asimilate, în linii mari, de către români, adoptându-le şi obiceiurile, pe când alţii au „ţinut cu dinţii” de tradiţiile lor şi le-au perpetuat până în zilele noastre *
Ucrainenii
Simonica Fercalu este educatoare în satul Pârâul Negru din comuna Mihăileni, dar ştie foarte multe despre obiceiurile de Sărbători pe stil vechi ale ucrainenilor, pentru că a copilărit la Cândeşti, unde există şi astăzi o comunitate impresionantă a acestei etnii. “În seara de Ajun, copiii mergeau cu colinda până la înserat. Când se lăsa seara, băieţii plecau să colinde fetele. A doua zi bărbaţii adulţi, însuraţi, plecau cu colinda tot aşa, pe înserat, până-n noapte. Mergeau din casă în casă, însoţiţi de un băiat neînsurat, care strângea bani pentru biserică şi pentru împodobit crucea de Bobotează. Peste tot erau întâmpinaţi cu mâncare şi băutură, iar când plecau, veneau şi gazdele cu ei. Cei ce oboseau, renunţau şi plecau la casele lor. Aşa era obiceiul la Cândeşti, Sinăuţi şi Rogojeşti, unde sunt mulţi ucraineni”, povesteşte Simonica Fercalu. “În Ajunul Anului Nou, copiii mergeau cu uratul. Chiar de Anul Nou, adulţii umblau mascaţi. În ingineri, doctori, miri, mirese, ţigănci. Mergeau pe la casele sătenilor şi jucau teatru, schimbând scenetele de la caz la caz, funcţie de gazde. La miezul nopţii, începeau petrecerile. Tinerii se adunau la şcoală sau la Căminul cultural, adulţii rămânând pe la casele lor. La Cămin, fetele aduceau mâncarea, iar băieţii băutura. În dimineaţa de Sfântul Vasile, copiii semănau întotdeauna cu grâu, iar gazdele îi primeau la gura sobei. De Bobotează se împodobea crucea, foarte frumos. Toţi aveau locul lor în jurul crucii şi nu lipsea nimeni. În seara Bobotezei, băieţii şi fetele mergeau la “şidruit”, se colindau unii pe alţii. Colinda “Şidriuca” vestea pierderea crucii de Bototează, care se arunca în apă”, îşi aminteşte educatoarea din Pârâul Negru. Tot ea afirmă că e vorba de obiceiuri care se mai ţin, dar nu cu aceeaşi intensitate ca înainte.
Evreii
Iarna, evreii sărbătoresc Hanuka sau „Sărbătoarea luminilor“, potrivit unei tradiţii de peste 2.000 de ani. Este o sărbătoare care se referă la trecutul de luptă al poporului evreu şi la apărarea credinţei sale religioase. Concret, în anul 165 î.e.n., evreii s-au răsculat împotriva cotropitorilor, după care au alungat oştile lui Antiohus Epifanes, care dorea stârpirea lor şi desfiinţarea religiei mozaice. Macabeii, conducătorii răscoalei, au recucerit templul şi au reaprins menora (sfeşnic cu şapte brate, n.r.). Atunci au observat o minune, uleiul arzând neîntrerupt, opt zile şi opt nopţi. “Tocmai de aceea, sărbătorim şi noi timp de opt zile, între 4 şi 12 decembrie”, declară Iosif David, preşedintele Comunităţii evreieşti din Botoşani. “Anul acesta, de Hanuka, am făcut o masă rotundă cu toţi enoriaşii şi am avut oaspeţi importanţi de la Bucureşti: deputatul Aurel Vainer, fosta ambasadoare Maria Stoica şi Rabinul Şlomo Rozen. I-am servit cu colţunaşi cu cartofi, borş roşu, friptură, a cântat corul de copiii…În aceeaşi perioadă s-a petrecut o ceremonie la Sinagogă, Carla Goldenberg, în vârstă de 9 ani, aprinzând prima lumânările de “Hanuka””, completează Iosif David. Acum, în timpul Sărbătorilor “majoritarilor”, comunitatea evreiască din Botoşani are o bună colaborare cu Protopopiatul şi cu Primăria, structuri cărora le-a dat pachete cu haine şi încălţăminte ce să fie oferite nevoiaşilor. “La finele anului, chemăm enoriaşii la comunitate, unde îi tratăm cu dulciuri şi unde vor viziona un film despre Israel. În ce priveşte Crăciunul şi Anul Nou, există căsătorii mixte, în care se celebrează şi sărbătorile românilor şi cele ale evreilor, fiecare la timpul ei”, încheie preşedintele Comunităţii evreieşti din Botoşani.
Ruşii lipoveni
În Botoşani, există şi în zilele noastre o comunitate importantă a ruşilor lipoveni. Un întreg cartier le poartă numele şi au şi propria biserică, realmente maiestuoasă. Lipovenii sunt rămaşi “pe vechi”, ei celebrând Crăciunul pe 7 ianuarie şi Revelionul o săptămână mai târziu. Înainte de Crăciun, ţin post riguros, timp de 40 de zile, de curăţire a trupului şi a sufletului. Ajunul Crăciunului nu există în tradiţiile lor religioase. Pe 7 ianuarie merg la slujba oficiată la Biserica Lipovenească. Bărbaţii îşi iau cele mai bune haine, iar femeile poartă fuste lungi, mînecile acoperite, batic şi şaluri înflorate. Femeile căsătorite au pe cap sbornikul, o bonetă frumos ornamentată, care le strânge părul.
Odată întorşi de la biserică, ruşii lipoveni colindă în faţa icoanei din casă, în limba slavonă, colindă cu care merg şi tinerii pe la casele celor din comunitate. În ultimii ani, ruşii lipoveni au acceptat o singură dată să se abată de la obiceiurile lor, participând la un minifestival de colinde al etniilor botoşănene, organizat în 2002 în faţa Prefecturii. Pentru a recrea atmosfera din propriile case, au venit îmbrăcaţi în portul tradiţional, însoţiţi de doi tineri ce au adus icoana, în faţa căreia au cântat. Nu putem încheia scurta descriere despre obiceiurile de Sărbători ale ruşilor lipoveni fără a pomeni celebra lor jarcovia, făcută din castraveţi muraţi şi carne de porc şi lapşaua, altă mâncare tradiţională, ce se face din tăiţei de casă şi zeama de la carnea fiartă de pasăre.
Armenii
Ţin aceleaşi sărbători religioase ca şi românii ortodocşi. Excepţie face Crăciunul, care este serbat de armeni la 6 ianuarie, după datina bisericilor creştine primitive. Biserica Armeană a rămas consecventă sărbătoririi Naşterii lui Isus aşa cum se făcea în mod unanim până în sec. IV, când a fost transferată la 25 decembrie. “În realitate, doar la Uniunea armenilor se mai face petrecerea pe stil vechi, pentru că noi celebrăm Crăciunul o dată cu românii”, recunoaşte Elena Florica Şuster, membră a comunităţii armene din Botoşani. “Mai sunt unii care susţin că serbează Crăciunul şi “pe vechi” şi “pe nou””, completează ea. De Crăciun, armenii au câteva colinde religioase, numite Avedis (Bunavestire), cântate şi în liturghie. În secolele XVIII - XIX, tinerii din coloniile armeneşti mergeau frecvent cu colinda. Mai mult, membrii breslelor meşteşugăreşti aveau obligaţia, stipulată în statut, de a colinda organizat şi disciplinat, iar enoriaşilor colindaţi li se impunea să-i primească, în caz contrar riscând să fie amendaţi. “Nici nu se mai găteşte armeneşte de Sărbători”, admite Florica Şuster. “De tradiţia noastră ţin pastrama şi ghiudemul, harisa – o ciulama din grâu şi carne de pasăre, sau anuşaburul, o colivă specială de Anul Nou”, încheie interlocutoarea noastră.
Romii
Fac parte dintr-o etnie care nu are tradiţii proprii la Sărbătorile de iarnă. Au participat la două festivaluri de colinde ale etniilor, unul la Botoşani şi altul la Mihăileni, dar de fiecare dată au interpretat colinde româneşti, traduse în limba romanes. La Mihăileni, grupul de colindători instruit de Nuşa Barica şi Petronela Scripcariu a cântat “Steaua sus răsare”, “Moş Crăciun cu plete dalbe” şi “Domn, Domn, să-nălţăm””, colinde ce ţin de tradiţia românilor, numai că traduse în romanes. “Aşa se întâmplă şi de Sărbători”, admite Nuşa Barica, “când copiii romi colindă în româneşte la uşile românilor şi aceleaşi colinde în romanes, atunci când ajung pe la casele romilor”. Iar la Anul Nou, chiar nu mai e nici o diferenţă.

Niciun comentariu: