Curiozitatea, cuvânt de ordine în a doua zi a "Bibliotecii vii" la Botoşani

De fapt, a fost o dominantă şi a primei zile, numai că abia astăzi i-am realizat importanţa. Toată lumea voia să ştie de ce Iurac Eugen, de la Filiala surzilor Botoşani, are telefon mobil! Pentru că trimite mesaje de pe el, a explicat preşedintele filialei, Mircea Horlăceanu. Şi asta nu a fost singura curiozitate legată de săteanul de 41 de ani din Corni. Şi Elena Florica Şuster a avut de răspuns la nenumărate întrebări despre armeni, iar Traian Dibu a făcut o foarte bună impresie celor care nu-l cunoşteau dinainte. Am ştiut eu de ce am insistat până în ultima clipă ca să reprezinte etnia romilor botoşăneni şi nu mi-am bătut capul cu faptul că "Motănaş" mi-a spus "pas" până la urmă... Ilie Pascal, la cei 88 de ani ai lui e român verde şi, după ce l-am convins că în "Biblioteca vie" se răspunde la întrebări şi nu se ţin discursuri a fost de-a dreptul simpatic şi, aşa cum ştiam de altfel, extrem de bine documentat. Cum să fie altfel un om care a scris 17 cărţi! La întâlnire au fost şi doi colecţionari, Mihai Cornaci şi Gheorghe Luţuc, în calitate de "cititori". Nu au ajuns ruşii - lipoveni şi nici măcar nu au sunat ca să anunţe absenţa, lucru pe care prefer să nu-l comentez. Ca şi ieri, directorul Bibliotecii, Cornelia Viziteu, a fost o gazdă realmente agreabilă.
Dar să revin la curiozitate. Realizez că e liantul care poate duce omenirea înainte. Mă uitam la feţele oamenilor, cu lumină în trăsături, pentru că voiau să afle alte şi alte lucruri noi. Lumea s-a cam săturat de politică, de bârfele legate de starlete de doi bani şi poate are nevoie de ceva mai profund. De informaţii despre oamenii de alături, ce sunt puţin mai altfel. De comunicare reală, de ieşirea din tipare. Aşa ceva se întâmplă la "Biblioteca vie". Prietena mea Gina Poenaru m-a întrebat de ce nu vin tinerii la o astfel de "bibliotecă" şi i-am spus că avem şi pentru asta o soluţie: o transformăm în bibliotecă itinerantă şi mergem noi la tineri!







Comentarii

Daschieviici Andi a spus…
Felicitari pentru articole .Mi-a atras atentia cel despre editia aIII a Botosani, Biblioteca vie.
Familia Lutuc o cunosc prin prisma relatiilor personale cu prof.Paul şi regretatul Prof.Petru Luţuc. Cu domnul Ilie Pascal port o corespondenţă personală şi poate ca vom ajunge la Botoşani foarte curând.
Cu respect, Andi Daşchievici
Anonim a spus…
adresa mea de mail este adaschievici@ymail.com

Postări populare de pe acest blog

Criza economică şi Botoşanii

Culmea caliciei: gumarii îmblăniţi!

Frumoşii de la Laurian

Despre emoții, cu dragoste…

Pelerinaj în satul Eminescu, din comuna Gorbăneşti. 14.01.2012

Astăzi e ziua mea!