duminică, 17 februarie 2013

Clubul iubitorilor de carte

Foto: http://theharperstudio.com/2009/08/happy-friday-book-lovers/

Am promis Lidiei Alina Nistor ca voi ajunge si eu la o reuniune a Clubului iubitorilor de carte din Botoşani, fiindca am primit o invitaţie realmente frumoasă. Între timp m-am gandit ca demersul celor ce fac parte din grup - frumos şi lăudabil - nu mi se prea potriveşte... O să explic şi de ce. Am descoperit farmecul lecturii cu mult timp în urmă şi am "devorat" biblioteci întregi între timp. La început, totul era haotic. Citeam tot ce îmi cădea în mână, de la antici - "via" clasici - până la contemporani. Făcând slalom printre epoci, genuri literare, literatură de calitate sau chiar umplutură. Chiar şi atunci când o carte mi se părea de necitit, perseveram. Îmi spuneam că o fi avut, totuşi, autorul ceva de transmis.
Abia la facultate am început să fac ceva ordine în lecturi. Erau biblioteci solide în Iaşi şi am “purces la drum” temeinic. Clasicii literaturii americane şi apoi mai spre zilele noastre, regulă valabilă de la o ţară la alta. Şi parcă lucrurile nu mai aveau nimic comun cu anterioarele salturi cerebrale de lăcustă, începeau să aibă o logică...
În timpul actual, mi se pare destul de greu, dacă nu imposibil, ca un grup să descopere 50 de cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă... Fiecare are propriile cărţi de căpătâi, cu care rezonează, în care se regăseşte... O carte care mi-e dragă, pe care am recitit-o până la epuizare, este “Dinastia Sunderland – Beauclair”, de Vintilă Corbul, o trilogie absolut superbă. Dar nu ştiu câţi au auzit de cartea cu pricina, oarecum “la index” înainte de ’89, câţi au citit-o şi câţi sunt îndrăgostiţi de ea, ca mine. Ce să mai scriu? Mi-a plăcut “Cărarea pierdută” – de Alain Fournier, “Magicianul”  de John Fowles, tot ce a scris Dostoievski (într-o vacanţă de iarnă, în anul trei de facultate, am citit «Demonii». Ieşeam din cameră pentru scurte clipe de socializare, pentru ca apoi să reintru cu totul în atmosfera romanului...). Am fost captivată de piesele de teatru scrise de O’Neill – citit integral, la fel ca şi Shakespeare, Ibsen... Am fost fascinată de “La răscruce de vânturi”, dar şi de mai puţin cunoscuta “Misterele Londrei”, de Paul Feval. Pur şi simplu mi-a plăcut cartea, personajele, felul în care era scrisă... Inutil să adaug că am citit tot ce au scris cei doi Dumas sau vizionarul Jules Verne…
Pe vremea gimnaziului mai aveam o carte pe care era să mi-o pună mama pe foc: “Testamentul incasului” – de Karl May. Am recitit-o de vreo sută de ori şi ştiam fiecare frază înainte de a o citi... Sau “Cireşarii”, superbă carte a copilăriei, “La Medeleni”, “Mihail câine de circ”, multe, multe, multe...
Sunt cărţi care m-au învăţat să vorbesc, să scriu... La primul meu articol din zona jurnalistică s-a comentat că e articolul unui profesionist. Era rodul bibliotecilor citite...
A existat un timp pentru lectură, pe care eu, cel puţin, mă tem că nu-l mai pot regăsi. Le ţin pumnii, în schimb, celor ce se reîntorc cu faţa spre lumea cărţii...      

Niciun comentariu: