duminică, 4 mai 2008

Fragmente din istoria literaturii didactice botoşănene

* învăţătorii şi profesorii botoşăneni au editat cărţi cu o tematică extrem de diversă * unele dintre ele au cunoscut o circulaţie naţională *
Ar fi greşit să credem că realizarea de culegeri şi de lucrări tipărite cu informaţii din toate disciplinele şcolare e o „modă” nouă. Onisifor Ghibu, care s-a ocupat în mod special de ce s-a întâmplat în acest domeniu, considera că „literatura didactică românească are o contribuţie însemnată la cunoaşterea culturii şi în special a literaturii, ea reoglindind mai ales viaţa instituţiei pe care o serveşte, în primul rând, adică viaţa şcolii, ca fiind cea mai tipică instituţie de răspândire a culturii” („Din istoria literaturii româneşti”, 1975).
Ştefan Ciubotaru, în lucrarea „Pagini din istoria învăţământului botoşănean 1759 – 1948”, apărută la Editura Litera în 1987, realizează o amplă frescă a ceea ce a însemnat literatura didactică pe aceste meleaguri. Conform sursei citate, 51 de profesori şi învăţători cunoscuţi au fost „responsabili”, dintru începuturi, cu editarea genului literar didactic în judeţele Botoşani şi Dorohoi. Dintre aceştia, mulţi – V. Paulini, M. Gr. Posluşnicu, I. V. Luca, N. C. Enescu, Hilel Kahane – au scris lucrări ce au dobândit prioritate naţională, A. Popescu şi Gh Simionescu câştigând chiar concursurile pe ţară instituite de Spiru Haret, cu lucrarea „Gramaticile pentru şcoala primară”.

Autori botoşăneni de referinţă
I. V. Adrian

Fost revizor şcolar, I. V. Adrian a editat în 1870 la Botoşani, la tipografia sa, primul abecedar ilustrat din ţară, menţionând în dedicaţia pentru elevi: „vă dau aice un abecedar ilustrat, singurul până acum în limba română de acest feliu”. Diferenţa faţă de vestitul abecedar al lui Ion Creangă şi al colaboratorilor săi (apărut cu doi ani înainte) este că botoşăneanul începe cu literele mari de tipar, având pentru fiecare drept corespondent câte un binecunoscut personaj istoric: A – Alexandru cel Bun, D – Decebal, M – Mihai Viteazul, Ş – Ştefan cel Mare etc. Pentru consolidarea învăţării acestor litere, ele se repetă de trei ori, în mărimi şi grosimi diferite, după care urmează alfabetul mic de tipar. Urmează învăţarea silabelor, ajungându-se, gradat, la propoziţii. După ultimele, ce alcătuiesc texte şi zicători bine alese (Sângele apă nu se face, Decât slugă la ciocoi, mai bine cioban la oi), urmează capitolul „Sentinţe şi istorioare”, ce cuprinde fabule frumos ilustrate. Ultima parte a manualului, numită „Încercări aritmetice”, cuprinde numărarea de la 1 – 100, câteva exerciţii şi „tabla celor patru specii”. Aria de răspândire a abecedarului au constituit-o judeţele Botoşani şi Dorohoi, lucrarea fiind eclipsată de popularul manual al humuleşteanului, care în 1893 ajunsese la a XXIII-a ediţie şi la 725.000 de exemplare vândute;
Ortenzia şi Gheorghe Buzoianu
Ortenzia a fost directoare a Liceului de fete din Botoşani şi unul din profesorii de marcă din primele decenii ale secolului XX. Este autoarea a nouă manuale de geografie, cursuri de economie casnică, lecturi literare şi ştiinţifice pentru şcoli primare şi secundare, precum şi a unui dicţionar geografic al judeţului Bacău. Gheorghe Buzoianu se numără printre puţinii autori de hărţi fizice şi politice ale Europei şi României, lui datorându-i-se şi un atlas geografic al judeţului Botoşani;
C. V. Ficşinescu
Revizor şcolar al judeţului şi unul dintre cei mai prolifici autori de manuale şcolare, cunoscute în toată ţara şi apărute în numeroase ediţii. Între anii 1847 – 1937, a editat 18 cărţi de aritmetică destinate şcolii primare, unele dintre ele apărute în peste 8 mii de exemplare;
Constantin Gallin
Considerat cel mai mare învăţător din secolul XIX, este primul autor de manuale didactice cu volumul „Geografia terrelor române pentru classa III primară”, Iassy, Tipografia Bermann, 1869, apărut în nouă ediţii. A tipărit opt cărţi în colaborare, din care unele de istorie şi citire, foarte căutate pentru calitatea lor;
Constantin Iordăchescu
Institutor şi director al Şcolii „Marchian”, deţine un loc de frunte prin două lucrări ce au devenit cunoscute pe plan naţional. Prima dintre ele este „Cronologie şi fapte din istoria românilor. Rezumat practic trebuitor oricărui bun român şi în special elevilor... şi învăţătorilor”, Botoşani, Tipografia Reânvierea, 1904. Lucrarea începe cu năvălirea barbarilor şi se termină cu anul 1881, domnitorii fiind trecuţi, în ordine cronologică, pe două coloane: Ţara Românească şi Moldova. Este prima lucrare ce cuprinde istoria ţării în date. Savuroasă este tema celei de-a doua cărţi: „Cinematograful şi educaţia”, apărută la Botoşani, la Tipografia Reînvierea, în 1912. După unii cercetători, este prima carte românească dedicată cinematografiei, ce are, în acelaşi timp şi un pronunţat caracter pedagogic. Apărută în vremea când cinematograful era mut, cartea pune în discuţie anumite aspecte considerate dăunătoare dezvoltării fizice şi educaţiei copiilor şi tineretului, dar, în acelaşi timp, scoate în evidenţă şi uriaşele avantaje ale filmului, care devenise universal şi foarte popular.
Ştefan Ciubotaru detaliază, în lucrarea sa, întrebarea care-l chinuia pe Constantin Iacobescu: filmul „foloseşte sau vatămă la educaţie?”, precum şi răspunsurile. „Ca aspecte negative enumeră: aerul viciat şi căldura înăbuşitoare din săli, influenţa nefastă asupra vederii celor din primele rânduri, pericolul unui incediu, care ar face victime mai întâi printre copii. Cu privire la conţinutul instructiv – educativ al filmelor, pedagogul botoşănean scoate în evidenţă nocivitatea unor filme de groază cu scene tari, barbare, unde moartea „se arată sub toate feţele”. Acestora li se mai adaugă şi cele imorale, în care abundă scenele de dragoste pătimaşă ce sădesc în sufletele elevilor sentimente şi tendinţe de care ar trebui să fie străini până la o anumită vârstă.
Trecând la părţile pozitive ale cinematografului, C. Iordăchescu arată rolul lui uriaş în instruirea şi educarea elevilor, când aceştia vizionează filme ce sunt adevărate lecţii de biologie (experienţa cu şoricelul sub clopot) sau cu caracter patriotic. „Frumoase lecţii de geografie sunt – subliniază el – vederile de pe mapamond precum şi filmul jurnal, văzut de milioane de oameni, cu limba lui universală, de-o înţeleg şi analfabeţii”. Valabile sunt şi astăzi o serie din recomandările pe care autorul le face şcolii în munca cu filmul: alegerea peliculelor ce pot fi vizionate de elevi, organizarea unor matinee, asigurarea pazei contra incendiilor, salubrizarea sălilor de spectacole. Până la urmă, C. Iordăchescu a fost adeptul cinematografului, „acest bun imens, ce instruieşte, între surâs şi o lacrimă, pe nesimţite, pe toată lumea”;

Hilel Kahane
Director al Şcolii Izraelite – române din Botoşani, prin manualul „Gelitoh ha-arez. Opu didacticu de geografia”, Bucureşti, 1880, cu ilustraţii şi scris în ebraică, rămâne autorul primei geografii cu caracter universal din ţară, cartea sa mai cuprinzând şi cosmografie şi „matematică fiscală şi politică”. La Botoşani, H. Kahane va scoate un al doilea manual de geografie, ambele cunoscând o circulaţie naţională;
Gheorghe Mihalciuc
Numele lui rămâne legat de un abecedar mai puţin cunoscut: „Abecedarul de la Krefeld”. În primul război mondial, a fost luat prizonier şi a ajuns în lagărul de la Krefeld, Germania. Pentru a face aerul „mai respirabil”, ofiţerii români au pus bazele unui cerc cultural, ce avea rolul de a organiza conferinţe şi spectacole de teatru şi de muzică. Aici a luat fiinţă şi o Asociaţie litografică, înzestrată cu un aparat de multiplicat, cu ajutorul căruia s-a realizat un abecedar folosit pentru alfabetizarea soldaţilor din lagăr. Au fost trei autori: Mihai Mintuţă (Mirceşti), Constantin Popovici (Galaţi) şi Gheorghe Mihalciuc. Scrisul şi desenele, realizate ireproşabil, aparţin învăţătorului botoşănean. Cursurile de alfabetizare au durat 75 de zile, răstimp în care soldaţii, cu ajutorul învăţătorilor – prizonieri, au dobândit cunoştinţe elementare de citire şi scriere, primind în final adeverinţe de absolvire. Abecedarul de la Krefeld se înscrie în istoria literaturii didactice româneşti ca un manual unic, interesant şi valoros prin condiţiile în care a fost creat;
C. V. Nădejde
Revizor şcolar al judeţului Botoşani, a întocmit, între anii 1878 – 1899, patru manuale de citire, aritmetică şi geografie, la care se mai adaugă un atlas geografic, toate destinate şcolilor primare. Unele au apărut chiar în opt ediţii, bucurându-se de o reală popularitate;
Ioan Constantinescu
Profesor la Şcoala normală din Şendreni şi Liceul „Gr. Ghica”, a scos, în 1937, harta României destinată şcolilor secundare. Reeditată în 1948, ea a constituit prima hartă fizică şi politică a RPR. Este şi autorul unei geografii a judeţului Dorohoi;
Elena Cuparencu
Institutoare în Dorohoi, căreia i se datorează două geografii şi două gramatici – compuneri destinate şcolii primare (1937). Este şi autoarea a două caiete de cusături naţionale (1933, 1938), pentru predarea lucrului manual la clasele I – IV.

Niciun comentariu: