Începuturile comunismului la Botoşani

* Astăzi, pe 8 mai, se împlinesc 87 de ani de la „naşterea” Partidului comunist din România. Premergător, la Botoşani s-a dezvoltat o amplă mişcare socialistă *
Istoria este o ştiinţă care consemnează, sec, etapele din viaţa unei comunităţi, care şi-a dus traiul într-un anume spaţiu geografic. E firesc, aş spune, ca în momentul în care ajungem într-o orânduire care credem că ni se potriveşte, să negăm tot ce s-a întâmplat înainte. Numai că e o reacţie sentimentală, evenimentele trecutului şi oamenii care le-au creat nu dispar pentru că aşa vrem noi. Totul rămâne în filele îngălbenite din arhive, în amintirea celor suficient de bătrâni ca să ţină minte, sau în construcţiile şubrezite de atâtea anotimpuri. Ionel Bejenaru, şeful Secţiei de memorialistică a Muzeului Judeţean, e „specializat”, prin natura meseriei, în „a ţine minte” oameni şi fapte pe care nu le-a trăit, dar care au existat şi s-au petrecut la Botoşani, fiind, astfel, cel mai potrivit ghid în incursiunea despre începuturile comunismului pe aceste meleaguri.
Un anumit climat socio- economic
În detalierea dumisale, comunismul a apărut pe un fond al agravării condiţiilor economice şi sociale ale muncitorimii (a lucrătorilor industriali, cu predilecţie), a intensificării conflictelor muncitori – patronate, a accentuării activităţii sindicale, a influenţei exercitate de marea Revoluţie Socialistă din octombrie din Rusia, a creşterii şi răspândirii ideologiei lui Marx, Engels, şi Lenin. „În perioada anilor premergători făuririi PCR, în fostele judeţe Botoşani şi Dorohoi s-a creat şi afirmat o puternică mişcare socialistă, existând organizaţii socialiste puternice, cercuri ale tineretului socialist, cercuri cultural – socialiste, cu referiri aparte la cele din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Ştefăneşti şi Ripiceni. În special, greva generală din octombrie 1920, influenţată puternic de ideile socialiste şi în care muncitorimea botoşăneană a fost puternic implicată, a pus pe noi coordonate mişcarea socialistă”, rememorează Ionel Bejenaru.
Mitinguri şi măsuri represive
Pe 13 iulie 1919, secţiunea Botoşani a Partidului Socialist a organizat un miting la care au fost în jur de 3000 de participanţi şi la care a fost prezent şi dr. Ghelerter, printre vorbitori aflându-se şi liderul socialist V. Adiaconiţei. Ulterior, Adiaconiţei a fost trimis în faţa Curţii Marţiale, în calitate de instigator şi lider socialist, considerat responsabil de acţiuni antistatale. În 1920 exista o puternică organizaţie socialistă la Săveni, liderul său fiind Panaitescu. Un an mai târziu, la Congresul din 8 mai 1921, Partidul Socialist devine Partidul Comunist din România (titulatura din acea vreme). „Liderii erau importaţi din Ucraina, Bulgaria, fapt în concordanţă cu linia internaţionalistă a Internaţionalei a III-a, Congresul de constituire hotărând şi afilierea fără rezerve a Partidului Comunist din România la Internaţionala a III-a comunistă”. Întrucât era vorba de o perioadă în care mulţi români trăiau în lumea satelor, la o şedinţă desfăşurată la Bucureşti la care au fost invitaţi şefi de grupe din ţară, s-a decis înfiinţarea secţiunilor ţărăneşti, în unire cu comuniştii. Existenţa „la vedere” a comuniştilor în prima parte a secolului XX a avut viaţă scurtă. „În 1924, Partidul Comunist din România a fost interzis de statul român, datorită faptului că la puţini ani după ce românii au realizat Marea Unire de la 1918, comuniştii se dedaseră la o politică antistatală, mergând până la dezintegrarea tinerei unităţi statale româneşti în lumina tezei leniniste a autodeterminării – ideal al Internaţionalei a III-a şi a comuniştilor lumii”, aminteşte muzeograful botoşănean. Ulterior, unele din congresele Partidului Comunist din România s-au desfăşurat în străinătate, tot în spiritul Internaţionalei, dar şi a fricii de represiune din partea siguranţei statului, atât timp cât partidul era scos înafara legii.
Manifeste şi arestări
Din datele cronologice puse la dispoziţie de Ionel Bejenaru se poate afla că şi la Botoşani, ca şi în restul ţării, comuniştii au activat intens în clandestinitate. La Ştefăneşti, la Clubul muncitoresc „Aurora”, a fost găsită corespondenţă şi broşuri comuniste – „Un an de la Revoluţia rusească”, „Calendarul muncii”, „Sindicate muncitoreşti”, „Ce e cazarma?”, „Karl Marx”. Tot la Ştefăneşti se ţineau şezători şi şedinţe de trei ori pe săptămână, toate adunate ducând la desfiinţarea clubului de către Siguranţă în 1924. În acelaşi an, şef al Partidului Comunist Botoşani era Vasile Adiaconiţei, lucrător sindicalist.
Datele statistice ale primelor decenii ale secolului XX vorbeau de un număr destul de mare de muncitori, categorie socială în rândul căreia puteau prinde teren tezele comuniste, în clandestinitate sau nu. În 1926, de exemplu, în oraşul şi în judeţul Botoşani erau 1178 de lucrători şi 1289 muncitori.
Când vine vorba de propagandă comunistă, nici cei de la ţară nu se lăsau mai prejos. În 1932, la locuitorii Constantin Sârghe şi Constantin Bordeianu din satul Costeşti, comuna Răchiţi, s-au găsit 73 broşuri comuniste. În 1936, la Sindicatul profesional „Textile, îmbrăcăminte şi pielărie” Botoşani au fost descoperite broşuri şi manifeste revoluţionare cu caracter comunist, prin intermediul cărora se făcea propagandă subversivă împotriva statului. 13 oameni au fost înaintaţi Parchetului atunci. Un an mai târziu, Chestura de Poliţie Botoşani nu aproba un bal organizat de „Sindicatul muncitorilor industriali” din Botoşani, deoarece sindicatul era organizat de persoane suspectate şi urmărite pentru activitate comunistă.
Nici presa vremii nu a avut zile prea bune. Ziarul „Clopotul”, ce a fost înfiinţat sub conducerea lui Scarlat Callimachi (supranumit „Prinţul Roşu” şi care s-a întâlnit inclusiv cu Lenin), a fost interzis repetat de cenzură, motiv pentru care a reapărut sub alte titulaturi, cum ar fi „Steagul”.
O altă acţiune represivă în forţă a avut loc tot în 1936. La 13 noiembrie, Biroul poliţiei de siguranţă Botoşani raporta prefectului că „în noaptea de 5 spre 6 noiembrie a.c. s-au arestat 36 comunişti de această chestură, 5 comunişti de Comisariatul de Poliţie Hârlău şi 43 comunişti de Comisariatul de Poliţie Ştefăneşti, total 86. S-au trimis Parchetului Tribunalului Botoşani 10 comunişti arestaţi de această chestură”.
Un comunist de frunte
În paginile „Dicţionarului botoşănenilor”, Ionel Bejenaru creionează şi portretul unui comunist de frunte. Alexandru D. Faliboga, născut la Vlăsineşti, a înfiinţat în 1920 în Plasa Săveni o secţie a Partidului Socialist, devenită în condiţiile transformării PS în Partidul Comunist din România, o secţie a acestuia. Al. D. Faliboga a fost membru al Partidului Comunist din 1921. Mai târziu, a condus organizaţia judeţeană a Frontului Plugarilor din judeţul Dorohoi (organizaţie aflată sub influenţa Partidului Comunist). La 4 octombrie 1944, revenit pe plaiurile natale după ce fusese întemniţat cu trei ani în urmă în lagărul de la Târgu Jiu, a fost instalat prefect al judeţului Dorohoi de către Organizaţia Frontului Naţional Democrat, organizată de Partidul Comunist. Într-un manifest către dorohoieni, Faliboga scria: „Cu toate suferinţele şi toate mizeriile, eu am rămas lângă popor, atât lângă lupta sa zilnică, cât şi în nădejdile de mai bine”.
Evoluţia după cel de-al II-lea război mondial
„După 1944, comunismul ia amploare, existând o creştere artificială a numărului de membri (este acel comunism impus cu tancul de armata roşie, de liderii de la Kremlin). O lideră marcantă a PCR, Ana Pauker, avea mereu uşi deschise la Kremlin, la liderii sovietici Stalin şi Molotov”, povesteşte Ionel Bejenaru.
În judeţul Botoşani, Partidul Comunist a fost cel care a influenţat comitetele ţărăneşti, al căror preşedinte era Constantin Iuşcă, din Măşcăteni, Albeşti, să treacă la împărţirea pământurilor moşiereşti încă înainte de legiferarea reformei agrare din martie 1945, fiind vorba de o acţiune de pionierat. „Partidul comunist, sub directa coordonare centrală, s-a implicat şi în alte mari acte ale regimului de democraţie populară şi a celei de construire a societăţii socialiste: naţionalizarea, industrializarea, colectivizarea, reforma învăţământului”, concluzionează şeful Secţiei de memorialistică a Muzeului Judeţean, tot el amintind în final şi două nume de ilegaliste din zonă, Janeta Maltus şi Aspazia Vrabie, ce au condus organizaţii comuniste din Botoşani.