Obezitatea, o altă consecință nedorită a Pandemiei

De un an și jumătate, trăim un veritabil coșmar, vremurile fiind, pentru mulți dintre noi, de neînțeles. Facem slalom printre viruși, amenințări mediatice și din lumea reală, teorii ale conspirației și spunem Bogdaproste că mai prindem o nouă dimineață, cu răsăritul aferent. Problema e că slalomul acesta e mai mult mental, mișcarea fizică lasă, realmente, de dorit. Și dacă lentoarea din mișcări e combinată și cu munca la domiciliu, frigiderul devine, multora, cel mai bun prieten. Mulți se întreabă: cu ce să ne mai umplem timpul? Și își răspund: cu o gustare, apoi o masă în toată regula, din nou o gustare... Așa se face că am început să întâlnesc în Botoșani semeni pe care nu i-am recunoscut din prima, din cauza noilor rotunjimi. Zilele trecute, un domn îmi zâmbea de pe o bancă din fața blocului și a durat ceva vreme să realizez cine e. A ajuns la 130 de kilograme în timpul Pandemiei și în locul serialelor pe Netflix a început să se uite la emisiuni cu și despre obezi... Am mai întâlnit în Piață o domnișoară în fustă scurtă care plimba, cu aplomb, niște picioare dolofane bine, replica nefericită a ce prezenta, public, cu vreo doi ani în urmă... Am agonisit și eu vreo patru kilograme, am început să mă uit îngrijorată la hainele din dulap care păreau intrate la apă, am ținut vreo 6 zile Regimul Oshawa și am scăpat de supliment. Nu vă lăsați copleșiți de ce se întâmplă în jurul nostru și nu scăpați nici greutatea, nici sănătatea mentală de sub control. În multe situații, cu înțelepciune și voință, ne rezolvăm problemele singuri. Cine nu poate, să solicite ajutor specializat! Nutriționiștilor, psihologilor, prietenilor, de ce nu!
Fotografie de pe Net

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Criza economică şi Botoşanii

Culmea caliciei: gumarii îmblăniţi!

Frumoşii de la Laurian

Pelerinaj în satul Eminescu, din comuna Gorbăneşti. 14.01.2012

Despre emoții, cu dragoste…