Culoarea vieţii

Ca să ştim ce există şi ce se întâmplă în jur, avem nevoie de nişte ferestre deschise spre lume: ochii - simţ fără de care suntem incompleţi, condamnaţi la beznă continuă şi necunoaştere. În eventualitatea în care am scăpat, şi nu suntem incluşi printre defavorizaţii sorţii, mintea preia imaginile vizuale pe care, dacă e cazul, le prelucrează şi le orientează spre ungherele sufletului. Bombardaţi de un noian de stimuli, e firesc să facem o selecţie foarte atentă. În forul nostru interior ajung doar imagini care ies din cotidian - cel mai des lăsându-ne impresionaţi de chipul unui mutilat sau de o casă arsă din temelii, de o pictură celebră, o clădire monumentală sau un peisaj dintr-un colţ uitat de lume. Neputând scăpa nici de rutină, de fiecare dată când privim un lucru, chiar neobişnuit, suntem atenţi la formă, la semnificaţii şi, obligatoriu, la culoare.
Nu cumpărăm un covor dacă nu se asortează cu  tapiţeria şi chiar cu zugrăveala. În eventualitatea în care vântul nu ne suflă agresiv prin buzunare, încercăm să evităm stridenţele din vestimentaţie, maşina proaspăt cumpărată nu poate să aibă decât culoare preferată, un om care ne e drag fiind indicat, şi el, să aibă  ochii asortaţi  cu maşina! Mai mult, vraja culorii conferă valoare unei picturi, decorurile bine alese pot ridica o piesă de teatru, iar un pliant publicitar în "o mie de culori" poate duce la succes în afaceri. Chiar "nebunia" din ultimii ani cu televizoarele color a avut la bază, în afară de puţin snobism, şi o sete de culori cât mai aproape de a lumii reale. Iar când vine vorba de un personaj important, e cert că, în primă fază, te întrebi, scurt, care e "culoarea" lui politică.
Aproape tot ce există are o anume culoare, nuanţă sau ton. Cu mici excepţii. Văzduhul pare, de multe ori, de un albastru pur, dar privim de fapt o iluzie optică. Apa mării ai spune că-i tot albastră, dar dacă o iei în căuşul palmei, vezi că iar te-ai înşelat. Un lac de munte în care se oglindeşte o pădure e verde: eroare din nou! Tot orbecăind, realizezi că nu ştii, de fapt, un lucru foarte important: ce culoare are viaţa?
Când eşti copil, sunt mari şanse să bată în roz. Sunt vremuri în care grijile, de tot felul, sunt bine instalate pe umerii părinţilor. Atunci trăieşti cu convingerea că toată lumea e a ta, preocupările majore fiind legate de joacă, eventual de şcoală şi, mult mai rar, de ce mai e de făcut prin casă. Uşoare umbre mai apar atunci când ţi se întâmplă să-ţi doreşti să creşti mai repede pentru a face parte din lumea maturilor, numai că uiţi repede când e rost, iar, de bătut mingea pe maidan sau de jucat prins prin copaci.      
Rozul începe să se coloreze şi să se transforme într-un roşu aprins în adolescenţă, când trăieşti prima iubire. Inima-ţi bate năvalnic şi-şi cere drepturile, ţi se pare că eşti stăpânul universului - iar când tot ce faci fiind plin de impetuozitate, reuşita îţi este alături mai tot timpul. Spectrul coloristic se schimbă, din nou, când începi să trăieşti pe propriile picioare. Pentru unii, nu prea mulţi, viaţa pare a fi de un albastru deschis, azuriul fiind strict dependent de bunăstarea financiară. În ce-i priveşte pe ceilalţi, bleu - ciel-ul alunecă, supărător, spre gri, greutăţile de care dau cu capul toţi cei ce nu au prins nici măcar rând la "clasa de mijloc" înnegurându-le percepţia coloristică.
Maturitatea, dată fiind şi diversitatea umană şi maniera în care se învârte ruleta şanselor, e mai colorată ca un păun. Pentru cei mai năpăstuiţi, bate - n negru, doar aşa putând fi văzută viaţa atunci când n-ai de nici unele. Culori pastelate se iţesc privirii atunci când norocul ţi-a fost cât de cât, alături, culorile pline de aplomb caracterizând viaţa  celor care au tras, la timp,  "lozul existenţial câştigător".
Vârsta a treia vine şi ea cu culorile toamnei pentru cei ce au trăit frumos şi au ştiut să agonisească pentru bătrâneţe, "zile negre" având toţi cei ce nu s-au gândit la culoarea de final a vieţii  în vremea "zilelor albe"... (Carmen Moraru, „2004”)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Criza economică şi Botoşanii

Culmea caliciei: gumarii îmblăniţi!

Frumoşii de la Laurian

Despre emoții, cu dragoste…

Pelerinaj în satul Eminescu, din comuna Gorbăneşti. 14.01.2012

Astăzi e ziua mea!