joi, 12 ianuarie 2012

Lumea cărţii - între agonie şi extaz

Articol scris in 1998, publicat intr-un cotidian local si apoi in volumul "2004". Tema mi-am ales-o singura, iar documentarea a durat vreo 2 saptamani. Textul a aparut si in in paginile unei reviste bucurestene
Contrazicând o maximă celebră, conform căreia "e mai necesar să studiem oamenii decât cărţile"; Miron Costin ne aminteşte că nu "este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decîtu cetitul cărţilor". Lui i se adaugă, printre mulţi alţii, şi temutul Machiavelli, ce descria, tot  în demulturi, vraja serilor petrecute în aceeaşi lume. "Amurguri" de zi în care, vreme de ceasuri, în tovărăşia cărţilor, uita de sărăcie, mâhnire şi chiar de moarte. Dacă pentru mulţi dintre titanii literaturii cartea era pătrunsă de spiritul sacralităţii, filele ei şi-au păstrat farmecul - uşor demitizat - şi înspre zilele noastre. Mai exact, în acele vremuri de dinainte de '89, când sărăcia programelor TV şi chiar şi cea a marelui ecran te direcţionau spre carte - singurul refugiu în care puteai "fenta" "sublima" liniaritate a cotidianului. Numai că, între timp, "vremurile s-au dat peste cap" şi am devenit - vezi Doamne - liberi. Drept îndelung dorit de care ne-am folosit pentru a trece graniţa până la epuizare sau pentru a trăi din surogate existenţiale oferite de telenovele, totul dublat de noianul de pornografii auditive şi vizuale pe care ni-l oferă, pe-ndelete, societatea actuală. Răstimp în care bogăţia scrisă pe care au gândit-o înaintaşii noştri e acoperită de praful uitării sau al celui de zi cu zi.
Până la urmă, cartea încotro?
Incontestabil, în societatea actuală, cartea pierde tot mai mult teren în faţa televiziunii. E evident pentru oricine că e mult mai comod să stai în fotoliu şi să foiletezi programe TV - ce îţi oferă informaţii "gata mestecate" - şi mult mai greu să urmăreşti meandrele ascunse într-o carte. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că barbariile la care a fost supusă cartea în decursul timpului au aruncat omenirea cu secole, poate chiar cu milenii înapoi - recul pe care este foarte posibil să-l resimţim şi astăzi, când ignorarea accentuată a cărţilor creează dezumanizare, incultură şi cert, alienare. Context în care se impun căutate, asiduu, acele comori pe care numai cartea le conţine şi care ar putea prilejui  reaşezări într-o lume în care scara valorilor este cert răsturnată. Tocmai dintr-o asemenea raţiune, am iniţiat un sondaj de opinie adresat câtorva zeci de subiecţi - ce au avut de răspuns la trei întrebări. Când au citit ultima carte, de cine a fost scrisă şi ce titlu avea, întrebarea - cheie fiind de fapt ultima, formulată pentru a afla nimic altceva decât "ce atuuri mai are cartea în disputa din ce în ce mai dură cu  televiziunea".
Răspunsurile diferă, draconic, de la o categorie profesională la alta
Printre intervievaţi s-au aflat, aşa cum am amintit deja, oameni din categorii profesionale cât mai diverse. Profesori, elevi, educatoare, jurnalişti, ingineri, secretare, preoţi sau actori - toţi aflaţi pe un anumit talger al balanţei societăţii. Şi cărora li se opun ţărani, vânzătoare sau conjudeţeni fără nici o ocupaţie. După o prezentare rezumativă a hărţii ocupaţiilor, mai merită spus că marea majoritate a intervievaţilor declară că tocmai au terminat o carte sau că au citit-o cu o lună în urmă. Puţini au mutat timpul lecturii la finele lui 2000, un inginer a plasat momentul amintit în 1996, iar un elev de-a şasea ne-a declarat, dulce, că a citit ultima carte când a fost la bunici, în vacanţă, acolo fiind singurul loc unde nu e pus la treabă...Dramatic este că situaţiile amintite anterior sunt contrabalansate, dezechilibrant, de oameni care nu citesc deloc sau care ignoră, în aceste timpuri, chiar şi televiziunea. Astfel, două vânzătoare din zona Pieţei Mari, ce lucrează nouă ore pe  zi şi şapte zile din şapte, au recunoscut, dezarmant, că n-au timp nici de televizor, cu atât mai puţin de cărţi. Situaţie valabilă pentru mulţi ţărani care vin cu-n sac de mălai la târg sau cu-n boţ de brânză şi a căror existenţă se rezumă la lucratul pământului, "grijitul" animalelor şi mersul la biserică. Triunghi spart de câte-o ocheadă pe săptămână la televizor şi aceea duminică, pe seară.
Titlul şi numele autorilor - o mare necunoscută pentru cititorii locului
În mod firesc, toţi cei interesaţi în fundamentarea unei culturi solide trebuie să manifeste o rigurozitate extremă în lectură. Ceea ce înseamnă, în esenţă, că un cititor avizat trebuie să-şi fixeze în memorie titlul cărţii, autorul, unii memorând chiar detalii din prefaţă, semnătura celui care a scris-o sau editura "responsabilă" de apariţia volumului. Din nefericire, rigurozitatea amintită e pur teoretică în aceste timpuri, puţini intervievaţi fiind la curent cu jumătate din amănuntele amintite. În marea lor majoritate, subiecţii au putut preciza fie numai titlul cărţii, fie doar autorul - situaţie valabilă, evident, doar pentru cei ce au mai pus în ultima vreme mâna pe o carte. Dacă la prima vedere am putea crede că amintita caracteristică a lectorilor botoşăneni e o dovadă a propriei superficialităţi, am aflat că există şi excepţii de la regula consacrată. Cel puţin aşa reiese din argumentaţia dezvoltată de un prelat local, ce e de părere că în anii economiei de piaţă titlurile cărţilor sunt marcant comerciale, ele neavând, de multe ori, nici o legătură cu conţinutul tomului citit. Şi atunci, nu merită să-şi încarci memoria cu un titlu de circumstanţă, atât timp cât, după cum adaugă acelaşi interlocutor, singurul lucru care contează cu adevărat e mesajul cărţii.
Intelectualitatea optează pentru subiecte elevate
În momentul în care am iniţiat sondajul, am considerat că anonimatul subiecţilor ar putea fi premisa necesară şi suficientă pentru obţinerea unor răspunsuri sincere. Regulă respectată, se pare, doar parţial, atât timp cât intelectualii botoşăneni au formulat doar răspunsuri "de ţinută", deci cert onorante, lipsa excepţiilor putând induce dubii asupra unei sincerităţi absolute. Trecând în planul concret, se poate spune că puţini dintre concitadinii intervievaţi optează pentru romane de dragoste sau aventuri, cei mai mulţi declarându-se "fani" şi lectori fervenţi ai unor cărţi ce ţin de cultura generală sau de cea a introspecţiei. Grupând răspunsurile, constatăm că botoşănenii cu un anume bagaj intelectual citesc monografii ale unor personalităţi sau ale unor localităţi din zona noastră, critică literară, cărţi ce tratează subiecte din sfere culturale sau istorice, precum şi cărţi ce ţin de propria specialitate. "Alunecând" spre zona introspecţiei, descoperim concitadini pasionaţi de filosofie, parapsihologie, etică, morală sau comunicare politică, adeptul ultimului domeniu declarând chiar că reciteşte o temă mai mult decât "la zi". Un răspuns ce ar merita un bonus pentru sinceritate a fost formulat de un intelectual ce se apropie de 60 de ani, el declarând, deschis, că în ultima vreme nu a citit doar critică literară ci şi poveşti - ultimele fiind cea mai sigură cheie cu care poţi redeschide uşa unui paradis pierdut. Alte concluzii desprinse în urma lecturării răspunsurilor formulate mai fac referire la faptul că, ades, ei pun  mâna pe o carte după ce văd la televizor filmul cu acelaşi nume. Sau că tot ei caută în cărţi răspunsuri motivante pentru propria activitate profesională, pe care uneori le găsesc, alteori nu.
Televizorul - un drog necesar sau o pierdere de vreme?
Într-o societate alcătuită din planuri glisante, schimbările din ce în ce mai rapide îi lasă ades pe cei mai lenţi de căruţă. Ruperea de pluton fiind foarte riscantă, tot mai multă lume îşi programează motorul existenţial pe viteze ultrarapide, crezând că astfel ar putea ajunge, înaintea altora, la fericirea multvisată. Din nefericire, cel mai des rezultatul e cu totul altul, semenii aflaţi într-o continuă alergare pe pista vieţii ajungând mai rapid decât alţii şi mai puţin frumos la final. Într-o astfel de cursă, în care de multe ori n-ai timp nici să-şi tragi sufletul, televiziunea se dovedeşte un tovarăş aproape ideal. Ea oferă, chiar şi celor mai exigenţi, împlinirea unui noian de aşteptări. Cufundaţi comod în fotoliu, în papuci de casă, constatăm că aparent cenuşiul televizor este ca o casă cu mii de ferestre deschise spre lume. În spatele uneia se joacă un tumultuos meci pe San Siro, alta ascunde drama unui conflict sângeros, telecomanda fiind vehicolul ce ne poate duce pe aripile unei frumoase poveşti de dragoste, în lumea celor ce nu cuvântă sau în infernul bursei ori al lumii politice.
Drama e că toată această aparentă fericire are multiple efecte secundare, pe care nu le remarci fără o gândire în profunzime. Un cvasi - admirator al acestei minuni, profesor de istorie în viaţa de zi cu zi, e nemulţumit pentru că derularea rapidă a imaginilor din emisiunile preferate îl lasă în final dezorientat, doar cu câteva frânturi de fraze în minte. Extrem de matură, o liceană venită din Moldova pentru a învăţa la noi vede televiziunea ca pe "un drog, ceva de care ne dezlipim cu greu şi care nu  ne învaţă lucruri foarte bune". Tot ea suferă din cauza dispariţiei emisiunilor pentru adolescenţi, care "îi ajutau să-şi rezolve problemele sau care erau axate pe dezvoltarea personalităţii". În aceeaşi opinie, salvarea tinerilor saturaţi de telenovele şi de imagini care-i fac doar să viseze, nu şi să gândească, ar putea fi "căutarea răspunsurilor în cărţi, în special în memoriile oamenilor celebri".
Cartea are suficiente argumente pentru a dăinui în timp
Odată ajunşi la întrebarea - cheie a sondajului, am descoperit răspunsuri ce corespund unui registru extrem de larg de opinii. În primul rând, e de remarcat că semenilor care se prezintă cu argumente foarte slabe sau care cred că televiziunea a lăsat cuvântul scris de căruţă li se opun concitadini care afirmă, argumentat, că lumea cărţii rămâne pe mai departe una dezirabilă. Trecând la o analiză de detaliu, descoperim că răspunsurile care dau cartea drept câştigător în "meciul" cu televiziunea se pot grupa în două categorii. Una a celor facile sau de suprafaţă şi o alta care coboară în "subconştientul" problemei - ambele fiind în strânsă consonanţă cu bagajul intelectual al subiecţilor. O altă concluzie a micro - studiului sociologic se referă la faptul că mulţi oameni nu renunţă la citit pentru că au descoperit că o carte îţi dezvoltă imaginaţia, te învaţă să vorbeşti, pe mulţi obligându-i chiar să gândească. Trecând în sfera viziunilor elegante, dăm peste semeni ce consideră cartea "o formă pură  a culturii" şi peste alţi elevaţi, care văd în literatură cel mai sigur drum spre liniştea existenţială şi spre o viaţă mai plină.
Aruncând, pe mai departe, mingea peste fileul meciului "carte - televiziune", un alt intervievat atrage atenţia asupra "atuului perenităţii", pe care cartea-l are şi televiziunea nu. Întru exemplificare, "subiectul" afirmă, tranşant, că nu-l mai  "poate interesa, în nici un caz "Chestiunea zilei" de săptămâna trecută peste două zile sau peste o lună!". Acelaşi interlocutor e convins că televiziunea nu va conserva niciodată valorile, acesta fiind, dintotdeauna, apanajul bibliotecilor. Continuând foiletarea răspunsurilor, mai aflăm că, de fapt şi de drept, cartea şi televiziunea se completează, prima reprezentând avantajul că poate fi citită oriunde: acasă, în parc sau în tren. Un alt atu al cuvântului scris e şi şansa de a reveni atunci când nu înţelegi ceva, posibilitate asupra căreia televiziunea îţi spune, cu mici excepţii, "pas". Scormonind după răspunsuri mai "altfel", mai descoperim semeni ce cred că "mijlocul fundamental de formare a individului rămâne cartea", precum şi oameni care au ajuns la o concluzie neaşteptată, conform căreia televiziunea ar merita scoasă pe o "tuşă" existenţială. Ferm convins că televiziunea şi marele ecran distorsionează, de multe ori, ideile din cărţi, un concitadin sugerează crearea propriului film cerebral - pornit de la lectura preferată - tehnica fiind infinit mai fascinantă decât cea actuală.
În sfera religiei, textul scris are un rol primordial
De multe ori, poţi "citi" un om după biblioteca pe care o are. O bibliotecă vastă, cu mii de tomuri în ea, are drept stăpân un om cu o cultură de mare amplitudine. Numai că situaţiile de acest gen sunt doar excepţia de la regulă, în multe case existând doar un număr limitat de cărţi - ori cele de şcoală ale copilului, ori cele de bucate, ale gospodinei casei. Cu toate acestea, în vremuri în care preţurile de carte fac achiziţia aproape imposibilă, se poate afirma  că pentru un gen literar se vor găsi întotdeauna resurse, fiecare creştin ţinând să aibă la căpătâi Biblia sau orice altă carte ce-i vorbeşte despre "lumea de dincolo".
Analizând opţiunea incontestabilă a semenilor noştri, un prelat al locului se declară convins de faptul că "în religie, cartea a fost şi va rămâne sacră, fără ea învăţătura riscând diluarea în timp şi chiar dispariţia". Mai mult, acelaşi prelat a ajuns la concluzia că "prin slova scrisă, omului i se prezintă voia lui Dumnezeu", el etichetând cartea drept singura "unealtă care lasă amprente adânci în sufletul şi  creierul omului". Numai că textul scris e responsabil de mult mai mult. Acelaşi intervievat pune accentul pe rolul primordial pe care cartea îl  are în evoluţia unei naţiuni. Luând drept exemplu poporul evreu, "omul în sutană" a amintit obligaţia religioasă pe care o avea fiecare tânăr de sex bărbătesc - aceea de a învăţa din Tora şi de a spune primul pasaj la 13 ani, în faţa mulţimii. Mulţumită regulii draconice, poporul evreu s-a transformat dintr-un neam de crescători de capre şi de oi într-o naţiune ce conduce finanţele lumii şi care contează pe hegemonie şi în alte domenii.
Şi totuşi, cartea încotro?
După un periplu destul de extins, o concluzie importantă face referire la faptul că oamenii acestor meleaguri nu au operat încă desprinderea de carte şi de tot ce înseamnă ea, opţiunea lor menţinându-i, în esenţă, în interiorul regnului uman. Numai că amintita concluzie nu închide definitiv subiectul, în timpul sondajului mai conturându-se o întrebare - cheie la care nu m-am gândit iniţial. Tot întorcând subiectul pe faţă şi pe dos, am ajuns la sinistra premisă a unei viitoare dispariţii fizice a cărţii, ca obiect în sine. Evident, perspectiva nu s-a ivit din neant, ci din analiza unei sume de evenimente ce se succed în aceste vremuri. Într-un timp în care cărţile se lansează pe Internet şi în care apar mediateci compuse doar din CD-uri - textul adăpostit în filele cărţii intră, fără voia lui, într-un con de umbră. Stârnită de subiect, o angajată a Bibliotecii "Mihai Eminescu"  s-a declarat convinsă că atât bibliotecile cât şi cărţile ce le alcătuiesc nu vor dispărea nici într-un mileniu de-acum înainte. Mai înclinat spre introspecţie, prelatul de care am aminti nu crede acelaşi lucru "fără a cerceta". În opinia sa, "într-o perioadă lungă de timp şi pentru generaţiile tinere, există riscul înlocuirii cărţii - risc ce nu va afecta, din fericire, oamenii formaţi în spiritul cărţii".
În finalul unui material în care nu avem nici pe departe pretenţia de a fi epuizat subiectul, vom itera, pentru că merită, consideraţiile ex - consilierului - şef de la "cultură", Marius Rogojinschi. El este convins că nu ne vom confrunta în timp cu o dispariţie a  cărţii, ci doar cu o modificare  a textului scris. De altfel, o astfel de direcţie a fost urmată din vremuri imemoriale, tăbliţele antice sau sulurile de  papirus fiind înlocuite, treptat, cu tomuri masive, ce au intrat "la apă" spre zilele noastre. Atât timp cât evoluţia omenirii e o sumă infinită de schimbări, Rogojinschi nu exclude perspectiva adăugării la actualele CD - uri sau prezentări de carte pe Internet a formule din ce în ce mai inedite de suport. Încercând să imagineze una dintre ele, Marius Rogojinschi ne-a proiectat, mental, un om al unui alt secol, cu ochelari cu un microprocesor sprijiniţi pe nas - numai buni pentru a lectura pe ecran literatură de cea mai bună calitate... (Carmen Moraru)

Niciun comentariu: