Tinereţea, anticamera paradisului pierdut

"În clipa în care am încetat de a mai fi copii, am murit", a gândit Brâncuşi, dovedind astfel capacitatea de a dăltui cu acelaşi har şi masa amorfă a ideilor. Dar când nu mai suntem tineri, ce devenim, sau de unde ştim că am încetat să fim tineri?  Unde  şi când am putea trasa linia vie dintre tinereţe şi maturitate şi de unde ştim că transformarea e ireversibilă?
Să fie oare - n clipa când obosim să mai privim înainte fiindcă nu mai credem că ar fi ceva de văzut în acea direcţie şi ne-ntoarcem cu ochii amintirii spre clipe din trecut? Sau când blazarea, oboseala, rutina devin ingrediente ale cotidianului, când orele se scurg în mici răutăţi şi bârfe, iar gândurile se împart între reţete culinare, socotelile coşului zilnic şi programul TV? Sau e momentul când nu poţi să mai arzi pentru o idee, să-ţi mai construieşti un ideal în care să crezi şi să-l urmăreşti în timp, când nu mai reuşeşti, chiar dacă ai vrea, să fii cu adevărat sincer. Un semnal ar fi naşterea convingerii că între tine şi cei biologic tineri s-a ivit o prăpastie  peste care nu mai poţi arunca punţi de înţelegere. Când mintea refuză să priceapă nonconformismul lor, veşnica revoltă împotriva a tot şi a toate, când muzica lor, blugii tăiaţi şi extravaganţele verbale ţi se par atentate la bunul simţ. Când ai putea să juri că tu n-ai fost niciodată asemeni lor, că ai avut întotdeauna capul pe umeri şi înţelepciunea întipărită pe chip. Ştii că ai trecut acea linie atât de greu de definit şi când sufletul îţi devine asemenea unui geam mat, inima îşi pierde puritatea şi candoarea, nu mai visezi cu ochii deschişi, iar visele din timpul nopţii nu mai sunt străbătute de lumină. Oboselii sufletului i se adaugă cea fizică şi atunci îi priveşti cu ochi răi pe cei care sunt aşa cum nu-ţi aminteşti tu să fi fost, ei sunt o generaţie, tu alta, iar legea firii spune de multe ori că e vorba de lumi diferite.  Şi - atunci realizezi că ai ajuns ceea ce-ţi doreai în copilărie sau adolescenţă să devii şi, ciudat, nu simţi nici o bucurie. (Carmen Moraru, "2004")

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Criza economică şi Botoşanii

Culmea caliciei: gumarii îmblăniţi!

Frumoşii de la Laurian

Despre emoții, cu dragoste…

Pelerinaj în satul Eminescu, din comuna Gorbăneşti. 14.01.2012

Astăzi e ziua mea!