Remember Horatiu Ioan Lascu

Recent, s-au împlinit 10 ani de la plecarea lui Hil “între stele”. Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Gabriel Alexe şi Ciprian Manolache au luat iniţiativa comemorării lui Horatiu în sala de muzică a Liceului Pedagogic, fiind vorba de o instituţie de învăţământ unde cabinetul de limba română poartă numele poetului botoşănean dispărut mult prea devreme dintre noi. Printre invitaţi, Marilena Mardare, directorul liceului, poeţii Dumitru Ţiganiuc, Maria Baciu, Lucian Alecsa, Constantin Bojescu, Dumitru Necşanu, actorul Florin Aioniţoaie, elevi şi profesori ai liceului. “Cei prezenţi au vorbit despre Horaţiu, au depănat amintiri mai hazlii sau mai sumbre (Maria Baciu i-a fost şi profesor de limba română şi îşi aminteşte cu mare drag de elevul ei), au recitat poezii din lirica lui Hil sau dedicate lui. Au fost prezenţi şi părinţii noştri, Ioan şi Svetlana Laşcu care, la finele manifestării, au oferit participanţilor câte un colac şi un pahar de vin”, povesteşte Cătălina Laşcu, sora poetului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Criza economică şi Botoşanii

Culmea caliciei: gumarii îmblăniţi!

Frumoşii de la Laurian

Astăzi e ziua mea!

Flori în zăpadă