miercuri, 5 decembrie 2007

Mi-e foarte dor de zapada...

Mai devreme am scos nasul pe-afara si nu am stiut cum sa revin mai repede in casa... Frig, zloata, ud pe jos, lumini firave pe stalpi... Mai inviorau putin atmosfera un brad frumos ornat in incinta bancii de alaturi si un bradut luminos, intr-un balcon, undeva la etaj... Mi-au revenit in minte vorbele lui Trofin Manoliu, care mi-a povestit, pentru "Rememberul" ce va aparea maine in Monitorul, ce viata duceau copiii in vremea comunismului, in Oraselul copiilor... Bulgareala, sanius pe colina din margine si patinaj pe lacul inghetat...
Nu-mi vine sa mai cred, acum, ca iernile au fost vreodata asa... Ca bunicul meu, in satul din poalele muntilor unde-mi petreceam vacantele, dadea zapada deoparte, in fiecare dimineata, cu lopata, ca sa putem iesi din casa... Iar nametii erau, cateodata, de doi metri... Sau cat de frumosi erau copacii incarcati de stura... Eu asa tin minte ca se chema, desi toata lumea ii spune chiciura... Cine stie unde oi fi auzit eu de stura... Poate am visat...
Imi amintesc si saniuta rosie, cu care ma dadeam din varful dealului, uneori cate-o zi intreaga. In ograda, ma organizam altfel. La vale, il urcam pa sanie si pe Firicel, catelul bunicilor, iar la deal ii treceam snurul pe dupa gat, sa care el sania...
Chiar mi-e dor de zapada... Si de altfel de timpuri...

Niciun comentariu: