vineri, 7 decembrie 2007

Viaţa corală în Botoşanii de altădată

* Oraşul Botoşani a fost un oraş al muzicii, în care au avut loc manifestări artistice variate şi surprinzător de multe pentru cei ce nu trecuseră prin „oraşul grădinilor”.
Muzica se auzea de peste tot, începând din saloanele celor avuţi şi continuând în modestele case ale intelectualilor de diferite profesii. Pe scenele teatrelor s-au perindat ansambluri de operă, operetă, formaţii corale şi instrumentale, solişti locali din ţară şi din străinătate, dintre care unii celebri. În şcoli şi chiar în familie se învăţa câte un instrument şi se cântau cântece patriotice şi populare.
Muzica a pătruns cu greu printre disciplinele şcolare
Din „Monografia oraşului Botoşani”, semnată de Ştefan Ciubotaru, aflăm că primele manifestări corale pe meleaguri botoşănene s-au produs, aşa cum era şi firesc, mai întâi în şcolile primare şi secundare, în pofida faptului că decenii de-a rândul obiectul „muzică” n-a figurat în programele şcolare. Abia în 1864, Otilia Ohernbach, directoarea Şcolii primare de fete nr. 1 din Botoşani, cu sprijinul profesoarei Sofia Max, a reuşit să introducă predarea în şcoală a muzicii vocale, de două ori pe săptămână.
În ianuarie 1878 s-a înfiinţat catedra de muzică la Liceul „Laurian”, unde a fost numit Victor Fleury, care a şi rămas timp de 35 de ani. Francezul care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la Botoşani şi care n-a reuşit să înveţe bine limba română a jucat un rol important în viaţa muzicală a oraşului, fiind prezent în fruntea unor coruri, orchestre şi chiar fanfare militare.
Primul mare spectacol coral a avut loc la Botoşani în 1889 şi a constituit pentru localnici un mare eveniment. În acel an a sosit la Botoşani Corul Mitropoliei din Iaşi, condus de Gavriil Musicescu, care a dat două concerte pe scena Teatrului „Petrache Cristea”.

Corurile începutului de secol XX
Un alt cadru didactic cu rezultate remarcabile în muzica corală a fost Elena Manu, pianistă apreciată, urmaşă directă a generalului S. Manu, mare luptător paşoptist. Despre calităţile corului ei, un ziarist local nota în 1908: „Trebuie să fii artistă în predare ca să poţi ajunge polifonia celor cinci voci din trei partide, astfel încât să iasă ca o singură notă armonioasă şi de o dulceaţă nemaipomenită”.
Institutorul Ion Popovici Puiu a fost un alt cadru didactic respectat de auditorii mişcării corale de la începutul secolului XX. A alcătuit un cor de 80 de persoane (copii, elevi secundari, maturi), cu care prezenta spectacole în cadrul Ateneului Român, remarcate de aceeaşi presă locală: „Ar fi greu să aleg, căci de la piesele de Musicescu, vesele şi cu caracter pur naţional până la corurile onomatopeice, totul este bine nuanţat, curat şi armonios executat”. Deşi era cor bisericesc, majoritatea pieselor din repertoriul său erau laice.
Tot în acea perioadă (1908), de la Dorohoi venea M. Gr. Posluşnicu, dirijorul Corului ceremonial şi religios, ce era la acea dată unul dintre cele mai bune din ţară. Au mai concertat la Botoşani Corul Ateneului popular din Tătăraşi – Iaşi, Corul ţărănesc din satul Dumbrăveni, judeţul Botoşani (1933), Corul cazacilor de pe Don condus de N. Kostrukoff ş.a. Nu trebuie uitate nici corurile şcolilor secundare dintre anii 1920 – 1944, mai exact cele ale Liceelor „Laurian” şi „Carmen Sylva” şi ale şcolilor normale „Mihai Eminescu şi „Despina Doamna”.

Viaţa corală botoşăneană, după al doilea război mondial
Pentru această perioadă, nu mai sunt monografii, ci amintiri mereu proaspete ale unor oameni de cultură ce au trăit pe viu tot ce s-a întâmplat. Maria Cojocaru, soţia regretatului dirijor Gheorghe Cojocaru, provine dintr-o familie de muzicanţi vestiţi la Poieni Solca, de unde era de loc. Chirilă Cozmici era un cunoscut viorist, Ghiţă şi Toader trompetişti, Neculai cânta şi la trompetă şi la cobză, iar Arcadie şi Mitică au fost doboşari. Gheorghe a fost lutier în adevăratul sens al cuvântului, devenind cunoscut în ţară şi în Europa.
Absolventă de Conservator şi actualmente profesor de canto la Şcoala populară de artă şi la Liceul „Ştefan Luchian”, Maria Cojocaru aminteşte formaţiile existente în judeţ după 1968:
- Corul ţărănesc din Dersca, dirijat de profesorul Gheorghe Fusa şi, mai apoi, de Gheorghe Cojocaru şi Radu Paladi – reputat compozitor şi dirijor;
- Corul cadrelor didactice din Dorohoi, dirijor profesorul de muzică Gheorghe Guragata;
- Corul de la Flămânzi; un rol important l-au avut cadrele didactice din comună, în special fraţii Mursa; dirijori au fost Romaşcanu şi Gheorghe Cojocaru;
- Grupul coral al cadrelor didactice din Darabani, îndrumat mai întâi de Gheorghe Timofte şi Titel Ţurcanu şi apoi de soţii Maria şi Gheorghe Cojocaru;
- Corul de la Ştefăneşti, dirijat iniţial de profesoara de muzică Olaru şi mai apoi de Gheorghe Cojocaru şi Radu Paladi;
- Corul de copii de la Truşeşti;
- Corul de copii din Dersca, dirijat de Gheorghe Fusa;
- Corul de copii din Albeşti;
- Corul cadrelor didactice „Armonia”, înfiinţat şi dirijat de directorul Liceul de muzică Gheorghe Holcă;
- Corul cadrelor didactice din comuna Mihai Eminescu, dirijat de Gheorghe Cojocaru;
- Formaţia corală „George Enescu”, dirijor permanent Gheorghe Cojocaru;
- În 1980 se înfiinţează Corul Şcolii populare de artă Botoşani, unde activau profesorii şi elevii şcolii, dirijor Gheorghe Cojocaru;
- Corul mixt al Liceului de muzică, dirijori Gheorghe Holcă, Teodor Bâtă, Gheorghe Timofte.
La cele deja amintite, se mai adaugă formaţii corale înfiinţate în şcolile din municipiul Botoşani şi din comunele judeţului.

O viaţă boemă, dar deloc facilă”
„Nu o dată, soţul meu şi Radu Paladi”, povesteşte Maria Cojocaru, „plecau la repetiţiile corale din judeţ pe ploaie, vânt, furtună, iarna chiar pe viscol puternic. De multe ori mergeam şi eu. Plecam cu maşina noastră şi nu ne puneam întrebarea cine ne plăteşte benzina sau munca. Am făcut mii de ore suplimentar şi n-am primit o diplomă. Dar n-a contat, pentru că viaţa mea „a curs” în umbra soţului. În mod obişnuit, munca se împărţea. La Dersca eu repetam cu sopranele şi altistele, în timp ce soţul meu lucra cu tenorii şi başii. La Flămânzi în grija mea erau tenorii, iar în a soţului baritonii şi başii”.
„Viaţa culturală aduna oamenii, nu-i lăsa să se gândească la prostii. La ţară lăsau lucrul şi veneau la cor şi nu îmbrăcaţi oricum. În genere, intelectualii comunei făceau parte din cor. La Flămânzi, bărbaţii erau mai punctuali ca femeile. Şi ei şi derscanii erau oameni mândri. Tot bărbaţii erau şi mai emotivi decât femeile. Obligatoriu înainte de spectacol luau câte-o duşcă”, îşi aminteşte, amuzată, Maria Cojocaru.

Corul Liceului Pedagogic, recunoscut pe plan naţional
„Copilul de suflet” al soţilor Cojocaru a fost Corul Liceului Pedagogic, înfiinţat în 1968. „În doar câţiva ani, a devenit cel mai bun cor de elevi de liceu din ţară. Eu lucram cu sopranele şi tenorii, iar Gheorghe pregătea altistele şi başii. Când atmosfera ajungea la „grade înalte”, schimbam partidele corale, elevii respirând uşuraţi că vine „doamna”. Sute, mii de ore suplimentare au fost destinate frumoaselor repetiţii de la cor. De multe ori, copiii mei mâncau singuri în săliţa mică de lângă sala de repetiţii, iar după repetiţii îi găseam dormind pe covorul din săliţă. Se mai întâmpla să se furişeze în sala de repetiţii, sub pian, de unde ascultau atenţi. Revenind la cor, de vocalize mă ocupam eu, pentru că pricepeam foarte bine, atât timp cât am studiat Canto la Iaşi cu o mare Doamnă, fostă solistă la Conservatorul din Cernăuţi, doamna Tarnacovschi. Au fost ani frumoşi, ca un vis, care şi-au pus amprenta şi asupra celor trei copii ai noştri. Doi dintre băieţi, George - Constantin şi Bogdan – Ionuţ, sunt solişti la Opera de Stat şi la Filarmonica din Iaşi, iar al treilea, Radu – Ovidiu, este solist la Opera din Freiburg – Germania.
Şi pentru tinerii din cor a contat tot ce s-a petrecut. Veneau la cor din plăcere. Le plăcea să cânte, să fie împreună. Au devenit oamenii mai educaţi. Au vorbit mai frumos, s-au îmbrăcat altfel şi şi-au educat copiii mai bine. Ţineau altfel şi la ţară, pentru că era multă muzică patriotică. Şi ce era rău în asta?”, se întreabă Maria Cojocaru.

Artele, armonios împletite
De-a lungul prodigioasei sale cariere, Gheorghe Cojocaru a suţinut peste 270 de concerte, 70 dintre ele cu Corala „George Enescu”. În perioada 1972 – 1981, Corul de elevi de la Liceul Pedagogic a susţinut anual câte un concert la Ateneul Român şi la Sala Palatului. Din 1981, seria concertelor a fost continuată cu Corala „George Enescu”. A colaborat cu Filarmonica, realizând peste 50 de concerte vocal simfonice, având, în paralel, numeroase colaborări cu Teatrul „Mihai Eminescu” şi Teatrul „Vasilache”.

Carmen Moraru, Monitorul de Botosani, pagina de Remember

Niciun comentariu: